Activități de weekend pentru copiii de vârstă mică

În timpul săptămânii, oricât de mult și-ar dori părinții să fie cât mai implicați și prezenți în viața copilului lor, cel mai adesea se află într-o criză de timp. Ce e drept, și copiii de astăzi au un program din ce în ce mai încărcat, cu tot felul de activități extrașcolare, cluburi de pasiuni, ateliere de hobby-uri sau activități sportive. Așa se face că de abia la sfârșitul zilelor lucrătoare se adună toți ai casei, dornici să petreacă timp împreună. Oare mai avem nevoie de studii și de cercetări ca să fim convinși de faptul că cei mici au parte de o copilărie mai frumoasă, o dezvoltare mai armonioasă și de o viață mai echilibrată dacă petrec cât mai mult timp alături de părinții lor? Sigur, a petrece timp împreună nu trebuie să se rezume doar la uitat la televizor sau la luarea mesei împreună. Activitățile surprinzătoare, inventive, sportive sau creative sunt menite să îmbogățească timpul pe care părinții îl petrec alături de copiii lor, iar în magazinul online mami.md veți găsi o plajă amplă de jocuri, jucării și alte produse care pot deveni nucleul unor activități din cele mai captivante.

 Iată doar câteva idei de activități numai bune pentru weekend-ul care vine:

De-a v-ați ascunselea. Vă puteți ascunde cu toții, așa cum spune jocul, dar totodată, puteți ascunde un obiect în cameră. Acesta nu este doar un joc, ci și un antrenament jucăuș care sporește puterea de concentrare a copilului. Astfel de jocuri de căutare, în general, îndeplinesc un scop educațional. Jocul este cu atât mai deosebit în funcție de cât de prețios este obiectul pe care îl ascundeți, dar și de locul unde veți alege să îl ascundeți. Asigurați-vă totuși că ascunzătoarea este accesibilă copilului.

Lectură. Dacă nu puteți ieși în aer liber, atunci nu vă rămâne decât să vă faceți confortabili și să citiți împreună o poveste minunată. De asemenea, puteți răsfoi o carte ilustrată și puteți povesti despre ce anume vedeți acolo. Dacă micuțul a dobândit deja abilități de vorbire, se poate înfiripa o discuție doar pe marginea desenelor din carte. Găsiți astfel de cărți interactive tot în magazinul online mami.md, alături de nenumărate alte jocuri pentru copii de orice vârstă. Cărțile de povești precum și cele ilustrate sunt foarte recomandate, deoarece vă determină copilul să adreseze întrebări, ceea ce este crucial pentru dezvoltarea sa mentală. Luați fiecare întrebare în serios și, chiar dacă nu v-a trecut niciodată prin minte ceea ce vă întreabă copilul, chiar încercați să găsiți împreună un răspuns. Nu spuneți niciodată unui copil că a adresat o întrebare stupidă, iar dacă nu știți răspunsul, îi puteți afirma cu sinceritate că nu știți, dar doriți să aflați împreună. Răspunsurile părinților sunt esențiale pentru dezvoltarea emoțională și pentru atitudinea copilului față de lucrurile pe care va trebui să le învețe în anii de școală.

Încurajați curiozitatea copilului. Știți deja că cei mici sunt curioși din fire și tocmai curiozitatea lor îi împinge să se aventureze în lumea aceasta mare, să exploreze ceea ce îi înconjoară și să facă tot mai multe descoperiri în fiecare zi. Vorbiți despre cât mai multe lucruri cu cel mic, iar când vă plimbați, indicați-i toate lucrurile interesante care vă ies în cale. Când vă aflați la volan, întrebați-l pe copil ce ar putea să reprezinte semnele de circulație și pregătiți-vă pentru unele presupuneri foarte amuzante. Orice ați face, încurajați-vă întotdeauna copilul să își dea frâu liber imaginației.

În cele din urmă, oglinda poate fi un obiect de divertisment care poate face parte din dezvoltarea copilului. Recunoașterea propriei imagini în oglindă este într-adevăr absolut necesară pentru formarea noțiunii de sine. Zâmbiți în oglindă, scoateți limba, strâmbați-vă și râdeți cât mai mult. Pe lângă formarea noțiunii de sine, copilul își va consolida și abilitățile sociale.

 

Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*