Ce jucării să alegem pentru copiii de vârstă preşcolară?

Dacă sunteţi părintele unui copil de vârstă preşcolară, atunci ştiţi fără îndoială cât de activ poate fi de dimineaţă şi până seară. Alpinismul, săriturile şi alergarea fac parte din activităţile zilnice ale copiilor de această vârstă, iar pentru părinţi poate fi destul de dificil să ţină pasul cu ei. Prin urmare, jucăriile pe care le achiziţionaţi vor trebui să răspundă la nivelul ridicat de energie al copiilor şi la toate cerinţele lor.

În general, jucăriile pentru copiii de vârstă preşcolară trebuie să fie cât mai simple şi să nu necesite prea multă supraveghere sau prea multe instrucţiuni. De asemenea, trebuie să ţineţi cont că cei mici adoră să facă lucruri cu mâinile lor, pe măsură ce îşi dezvoltă muşchii. De aici şi dorinţa de a escalada orice perete sau copac sau dorinţa de avea propria maşinuţă.

Ce tipuri de jucării sunt potrivite pentru preşcolari?

Pe toată perioada copilăriei, cei mici iubesc să imite adulţii, aşa că articolele vestimentare sunt opţiuni minunate. Eşarfele, poşetele, mărgelele sunt doar câteva lucruri care pot înfrumuseţa joaca copiilor. O altă alegere excelentă pentru preşcolari constă în materialele senzoriale, cum ar fi acuarele, plastilină, creioane şi cretă. Astfel de lucruri găsiţi într-un magazin de jucării educative, de unde puteţi achiziţiona totodată şi carioci, tablă de scris şi alte accesorii.

Desigur, copiii nu sunt chiar interesaţi să picteze sau să deseneze cine ştie ce capodoperă, însă adoră să scrie, să amestece culorile, să deseneze şi să lipsească câte un aţipild pe operele lor artistice. S-ar putea să nu vă daţi seama ce anume a desenat copilul, aşa că indicat ar fi să nu îl întrebaţi ce anume a desenat, ci mai degrabă întrebaţi-l ce gândeşte despre lucrarea sa. Dacă el consideră că ar mai fi loc de modificări sau îmbunătăţiri, încurajaţi-i deciziile.

Atunci când alegeţi jucării pentru preşcolari, trebuie să vă gândiţi că în continuare ei bagă tot felul de lucruri în gură, ronţăie creioane, capace de pixuri şi multe altele, aşa că aveţi grijă ca toate jucăriile şi obiectele pe care le achiziţionaţi să fie non-toxice, rezistente, fără piese mici care se pot desprinde şi fără margini ascuţite.

Câteva dintre jucăriile potrivite pentru preşcolari pe care le puteţi găsi cu uşurinţă într-un magazin cu jucării educative includ jucării care trebuie împinse, biciclete de echilibru, camioane sau maşini de mari dimensiuni, jucării cu rotile, bile colorate, cărţi simple de poveşti, cuburi de lemn şi alte jucării de lemn, structuri de alpinism, o mare varietate de puzzle-uri, jucării pentru jocuri de apă, teatru de păpuşi, păpuşi şi marionete, animale umplute, inele şi alte jucării de sortat, conuri, piramide şi coloane şi o multitudine de materiale creative, precum creioane, acuarele, carioci lavabile, cretă, tablă şi plastilină.

 Idei de jocuri pentru preşcolari

 Minunat ar fi să vă faceţi puţin timp pentru a vă juca alături de copil. Astfel, puteţi consolida legătura părinte-copil, veţi afla mai multe despre el şi veţi putea să îi îmbogăţiţi experienţa de învăţare. De exemplu, puteţi juca un joc de rol, prespunând că animalele au creat un blocaj în trafic cu maşinile lor, puteţi merge afară în aer liber pentru activităţi relaxante în grădină sau puteţi construi împreună turnuri, castele şi alte clădiri impozante, folosindu-vă de cuburi din lemn, de inele, conuri şi alte forme, arătându-i cum anume poate folosi toate acele piese.

Sunt grozave jocurile de construit pentru copiii de vârstă preşcolară, deoarece încurajează spiritul de atenţie, concentrarea, experimentarea, dar şi interacţiunea socială. La fel de recomandate sunt jucăriile geometrice, deoarece le oferă copiilor un sentiment de simetrie, de recunoaştere a modelului şi de proporţii.

 

Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*