Ce putem face pentru a călători în siguranţă cu bebeluşul

Înainte de venirea pe lume a bebeluşului, cu siguranţă călătoriile erau lipsite de griji şi de bătăi de cap. Dar asta nu înseamnă că nu mai putem călători dacă am devenit părinţi. Sigur, călătoriile vor implica ceva mai multă planificare şi mai multe bagaje, dar nu sunt deloc imposibile.

Ce putem face pentru a călători în siguranţă cu bebeluşulDacă planificaţi o călătorie cu noul membru al familiei, iată câteva sfaturi care se pot dovedi utile:

Zborul cu avionul. Dacă veţi călători cu avionul, schimbarea presiunii aerului poate provoca bebeluşului disconfort la nivelul urechilor. Prin urmare, încercaţi să îl hrăniţi pe cel mic, căci înghiţirea sau căscatul sunt remedii eficiente. Pentru a reduce presiunea, încercaţi să îl hrăniţi pe bebeluş în momente-cheie, şi anume în timpul decolării sau aterizării. De asemenea, poate fi util să optaţi pentru un loc în avion care să vă asigure un zbor mai uşor. Mulţi părinţi preferă locurile de lângă perete, deoarece pot depozita acolo un cărucior de mână. Adesea, scaunele din apropierea motorului sunt, de asemenea, opţiuni bune, deoarece zgomotul pe care îl provoacă îl va ajuta pe cel mic să adoarmă. Înainte de a vă rezerva zborul, puteţi solicita companiei aeriene mai multe informaţii despre opţiunile de locuri şi politicile referitoare la cărucioare de copii.

Aduceţi jucării şi obiecte familiare de acasă. Cei mai mulţi bebeluşi au o jucărie preferată, cu care se joacă de obicei. Mulţi au şi o păturică preferată sau un alt obiect de confort. Poate fi vorba de o minge din bumbac, de o jucărie de pluş, de jucării din lemn, cum ar fi un cub zornăitor sau de un pled. Astfel de obiecte îl ajută pe copil să se simtă mai confortabil într-un mediu nou, fie că se află în avion, în casa unei rude sau într-o cameră de hotel.

Îmbrăcaţi copilul astfel încât să îl puteţi schimba rapid. Acel body cu capse poate fi mai util decât credeaţi. Vă va ajuta să schimbaţi rapid scutecul atunci când vă aflaţi în avion, într-o baie aglomerată de aeroport sau în alt mediu unde nu aveţi o masă de schimb sau alte condiţii prielnice. Pentru a-i menţine picioarele calde, folosiţi şosete înalte sau jambiere pentru bebeluşi. De asemenea, evitaţi ţinutele prea strâmte şi nu vă îmbrăcaţi copilul cu mai multe rânduri de haine. Veţi avea dificultăţi să îl schimbaţi şi nici el nu se va simţi confortabil pe parcursul călătoriei.

Respectaţi în continuare rutinele normale ale bebeluşului. Faceţi tot posibilul pentru a respecta programul obişnuit al copilului. Călătoriile lungi sau schimbarea fusului orar pot perturba programul de dormit al bebeluşului, deci este recomandat să vă planificaţi activităţile în funcţie de programul său de dormit. De exemplu, dacă bebeluşul se trezeşte devreme, vă puteţi începe şi încheia activităţile mai devreme. Ceasul intern al bebeluşului se va adapta după câteva zile petrecute într-un nou mediu. Pentru a contribui la reglarea ceasului intern, dimineaţa, puteţi expune copilul la lumina naturală a soarelui, iar după-masă, vă puteţi juca împreună cu mingi, cu jucării din lemn, cu jucării de tras sau de împins, pentru a arde astfel excesul de energie şi pentru a-l pregăti pentru somn.

Susţineţi dezvoltarea bebeluşului şi în timpul călătoriilor. La urma urmei, călătoria este o modalitate excelentă de a expune copilul la un nou limbaj şi la noi experienţe senzoriale. Dacă zburaţi cu avionul, puteţi să îi povestiţi de unde provine zgomotul care se aude. Odată ce aţi ajuns la destinaţie, permiteţi copilului să miroase preparatele specifice bucătăriei locale şi povestiţi-i despre cum sunt pregătite sau despre ce gust au. Sunt nenumărate oportunităţi prin care puteţi fi creativi în timpul vacanţelor pentru a consolida astfel abilităţile senzoriale şi lingvistice ale bebeluşului.

Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*